Ediția lunii mai a revistei Burda vine cu 31 de modele feminine, cu croieli atent lucrate și opțiuni de textile deosebite - o alegere faină pentru cei ce iubesc să creeze, să experimenteze și să viseze prin intermediul materialelor!
Dacă v-a atras deja privirile rochia superbă de pe coperta revistei, aceasta este rezultatul colaborării cu prestigioasa casă Liberty London. Descoperiți design-ul special, însoțit de un articol captivant în revistă.
In spiritul celebrării aniversării de 75 de ani ai revistei, ediția de mai include o piesă chic, actualizată din varianta publicată in 1984 a jachetei Kim - o provocare pentru cei care apreciază articolele vintage și sunt gata să avanseze în proiectele lor de cusut.
In paginile următoare regăsim articole inspirate din stilul franțuzesc cu accente marine - o colecție ititulată „Plimbare pe malul mării” care întruchipează eleganța retro și șicul francez, cu siluete inspirate de Coco Chanel. Descoperiți și cele două capodopere: un trench din satin și o vestă lungă pentru mărimi mari.
Tendința „Globetrotter” aduce o atmosferă boemă și estivală, cu influențe marocane și imprimeuri vibrante. Texturile naturale se îmbină perfect cu măiestria artizanală pentru o escapadă colorată și elegantă.
In final, aveți oportunitatea să vă delectați cu piese din colecția „Cel mai bun din dantelă” - cu 5 piese ușoare și foarte feminine.