50 g/200 m - 100% mătase naturală de dud
O noutate pentru sezonul de primăvară vară de la Lana Grossa, Setapura completează frumos gama de fire 100% naturale, cu o paletă versatilă de culori, de la nuanțe pastelate până la cele mai intense. Un fir compus din mătase naturală de dud, cu aspect mat și puțin texturat, și cu un finisaj extrem de moale și plăcut, Setapura arată foarte bine lucrat pe modele ajurate dar și tricotat simplu. Acesta poate fi combinat și cu alte fire - pufoase sau răsucite - pentru un joc de texturi și culori. Prezentat in bobine de 50 grame și 200 metri lungime, Setapura este un fir spornic care se poate lucra pe andrele de 3.5 - 4 mm. Necesarul pentru un top de vară cu mâneci scurte este de doar 150 grame (3 bobinuțe), iar o bluză ajurată cu mâneci lungi va necesita aproximativ 250 grame de fir.